După două săptămâni de pauză, Superliga se întoarce în acest weekend, iar Petrolul are parte de un meci extrem de dificil, în compania campioanei ultimelor cinci ediții, CFR Cluj. Partida se va desfășura la Mediaș, sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 21.30.
Dacă, înainte de întreruperea campionatului, „lupii” au dat piept cu liderul din Superliga, Farul Constanța, la reluarea competiției îi așteaptă CFR Cluj, formația care a dominat ultimele sezoane ale fotbalului românesc. „Jucăm cu cea mai bună echipă a României din ultimii cinci ani, o formație ce dispune de un lot cu jucători de valoare și cu mare experiență, și are un antrenor despre care nu avem multe de comentat, probabil cel mai experimentat la nivel de prim eșalon! Ne așteaptă, astfel, un meci dificil, dar vom încerca să facem tot ce depinde de noi ca să ne ridicăm la nivelul acestui joc și să obținem maximum posibil din el”, a prefațat antrenorul Nicolae Constantin confruntarea de sâmbătă seară. „CFR știe să scoată maximum din fiecare meci. Defensiv este greu de depășit, înscrie aproape în fiecare partidă, are jucători cu mare experiență și trebuie să fim, astfel, foarte atenți, pentru că echipa care va greși mai puțin va reuși să incline balanță. Îmi doresc să nu facem erori mari, pentru că un adversar cu experiența CFR-ului nu te iartă!”, a mai punctat tehnicianul „galben-albaștrilor”.
Așa cum se știe, partida se va disputa la Mediaș, în condițiile în care gazonul de pe arena CFR-ului a fost schimbat în această perioadă. Pentru Petrolul va fi cea de-a patra întâlnire pe care o susține, în acest sezon, la Mediaș, ultima jucându-se chiar la jumătatea acestei săptămâni, în Cupa României, cu CSC Șelimbăr. „Jucăm pe teren neutru, dar în momentul în care întâlnești CFR-ul nu ai vreun mare avantaj nici dacă joci acasă! E drept, știm destul de bine ce este la Mediaș, am disputat deja trei meciuri aici într-o perioadă destul de scurtă, terenul nu se prezintă în cele mai bune condiții și am putea spune că asta poate fi un mic avantaj pentru echipa, să-i zicem așa, mai slab cotată”, a mai spus Constantin.
Petroliștii au rămas la Mediaș și după partida cu CSC Șelimbăr, pregătind în orașul transilvănean duelul cu CFR. Mâine, contra campioanei, Nicolae Constantin nu-i va putea folosi pe Marian Huja, suspendat, și Harison Manzala, cel care a suferit o leziune musculară în confruntarea de miercuri, dar îl va avea la dispoziție pe Christian Irobiso, acesta ispășindu-și suspendarea în meciul de la jumătatea săptămânii.
De asemenea, față de întâlnirea cu CSC Șelimbăr, în lot revine și „căpitanul” Valentin Țicu, titular și integralist în partidele pe care România „U21” le-a susținut, în această pauză competițională, cu Spania și Țările de Jos. „Ne așteaptă un meci foarte dificil, pentru că întâlnim campioana României din ultimii cinci ani, o formație foarte puternică, dar cred că suntem pregătiți să le facem față adversarilor și să ne ridicăm la nivelul așteptărilor. Știm că CFR-ul este o echipă masivă, de <<bătaie>>, așa că trebuie să fim foarte sus din punctul de vedere al atitudinii și să fim mai motivați decât ei”, a spus Vali Țicu.
Înaintea acestei etape, cea cu numărul 12 din Superliga, CFR Cluj se află pe poziția a patra, cu 18 puncte acumulate în 9 meciuri disputate, în vreme ce Petrolul ocupă locul 6, cu un total de 17 puncte, dar și cu două jocuri în plus.
Partida dintre CFR Cluj și FC Petrolul va începe la ora 21.30, fiind condusă de către o brigadă alcătuită din Cătălin Popa (Pitești) – Florin George Neacșu (Câmpulung Muscel) și Daniel Mitruți (Craiova). Arbitru de rezervă: Adrian Cojocaru (Galați). Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan (Arad). Arbitru AVAR: Gabriel Stroe (Pitești). Observatori: Ioan Onicaș (Zalău, pentru arbitraj) și Viorel Ilinca (Pitești, pentru organizare).