Din nou remiză: 2-2 cu Menemem Beledyespor

Al doilea test programat în decurs de 24 de ore, și tot cu o divizionară secundă din Turcia, s-a încheiat cu o nouă remiză, 2-2 (1-1) cu Menemem Beledyespor. Golurile „lupilor” au fost marcate de către Cătălin Ștefănescu (22) și Ianis Stoica (89).

Dacă ieri au mers aproape două ore până la Bolu, pentru meciul cu Fatih Karagumruk, astăzi, în schimb, „lupii” n-au fost nevoiți să de deplaseze decât câțiva kilometri, jocul cu Menemen Beledyespor disputându-se pe stadionul din Kizilcahamam, localitatea care îi găzduiește pe petroliști pentru stagiul din această perioadă.

Testul a fost, din nou, unul soliciant pentru elevii lui Flavius Stoican, iar asta s-a vazut încă din primele minute, debutul întâlnirii aparținându-le turcilor. Boubacar Diallo (6) a semnat prima mare ocazie, trimițând cu capul, de la 8-9 metri, în butul din dreapta lui Avram, prefațând, practic, deschiderea scorului, venită în minutul 15, atunci când atacantul din Guineea a marcat cu un șut din interiorul careului.

Replica ploieștenilor a venit repede, și după o primă fază în care a fost oprit în fața porții adverse pentru o ofsaid discutabil, ȘTEFĂNESCU (22) a restabilit egalitatea, după ce, profitând de o pasă excelentă a lui Mario Bratu, a scăpat în partea dreaptă, l-a driblat pe Yilmaz și a trimis în poarta goală.

Până la pauză, ocazii au mai fost de ambele părți, Alex Munteanu (24 – șut-centrare de la 16 metri, lateral dreapta, puțin peste transversală și 34- șut din unghi, lateral dreapta, la colțul scurt, mingea fiind respinsă cu dificultate de către portar) și Sârghi (43 – „cap” de la 8 metri, alături de poartă) având șansa golului doi, la fel cum, la cealaltă poartă, Murat Elkatmiș (37) a irosit o bună oportunitate, atunci când, rămas singur cu Avram, a săltat mingea peste acesta, dar și peste transversală.

După reluare, arbitrul de centru a înclinat balanța în favoarea conaționalilor săi, inventând o lovitură de pedeapsă la un duel între Manolache și Sonmez și dându-i șansa, astfel, lui Vedat Ercin (55) să înscrie de la punctul cu var și să-și aducă echipa în avantaj. N-a fost, însă, golul care să și decidă meciul, pentru că, în ultimul minut de joc, petroliștii au reușit să restabilească echilibrul, IANIS STOICA reluând cu capul, din 6 metri, după o centrare venită, de pe dreapta, de la Marinescu.

S-a terminat, astfel, 2-2, iar pentru „găzari” cantonamentul de la Kizilcahamam continuă cu două zile fără meci, următorul test fiind programat pe 16 iulie, în compania iranienilor de la Esteghalal FC, locul 3 în ultima ediție de campionat.

FC Petrolul – Menemen Beledyespor 2-2 (1-1)

Marcatori: Ștefănescu (22), I. Stoica (89)/Diallo (15), Ercin (55, pen.)

FC Petrolul: Avram – Zaharia, Racu, Sârghi (63 Ștefanovici), Țicu – Cioinac (20 Mihăescu), Meza Colli – Munteanu, Bratu, Ștefănescu – Arnăutu. Repriza a doua: Postolachi – Bărboianu, Walace, Sîrghi, Manolache – Mihăescu, Racu (63 Enache) – Saim Tudor, Marinescu, I. Stoica – Arnăutu. Antrenor: Flavius Stoican.

Menemen Beledyespor: Yilmaz – Austine, Bayr, Oguzhan Ay, Yavuz (cpt) – Sonmez, Aydin, Ekin Firat, Bozdilki – Elkatmis, Diallo. Au mai jucat: Erzilmaz – Yalaz, Ercin. Antrenor: Abdullah Ercan.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs UTA Arad

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043