Știri

Cele mai noi știri despre FC Petrolul Ploiești
27
mart.
2021

Comunicat de presă

Ca urmare a informațiilor apărute în presă cu privire la faptul că Direcția Generală Anticorupție a inițiat o investigație pentru presupuse fapte penale ale unui reprezentant al clubului nostru, dorim să precizăm urmatoarele: FC Petrolul Ploiești nu are calitate procesuală în nicio cauza penală și înțelege respectarea caracterului nepublic al actiunii demarate de autoritățile române. Clubul...
Mai mult
27
mart.
2021

Derbiul consolării la Cluj

Cortina peste prima parte a sezonului Ligii 2 va fi trasă mâine, atunci când vom afla și cele șase echipe care vor continua, în play-off, lupta pentru promovare. Petrolul va juca la Cluj, într-un derbi mai degrabă al consolării, atâta vreme cât, realist vorbind, ambele combatante mai au șanse doar teoretice să rămână în obiectivul stabilit...
Mai mult
27
mart.
2021

O remiză în două meciuri la juniori!

Liga Elitelor a continuat cu jocurile etapei a 13-a, în cadrul căreia a fost programată „dubla” dintre FC Petrolul și AFC Botoșani. Meciurile s-au desfășurat la Brazi, oaspeții impunându-se la „Under 19”, scor 2-0, pentru ca întâlnirea juniorilor „Under 17” să se încheie la egalitate, 1-1. Juniorii petroliști n-au mai repetat evoluțiile bune din primele două...
Mai mult
25
mart.
2021

Prima parte a sezonului se încheie duminică, la Cluj

Ultima etapă a sezonului regular din cadrul Ligii 2 a fost programată să se dispute duminică, de la ora 15.00. FC Petrolul va juca, în deplasare, cu Universitatea Cluj și, din păcate, cu doar un singur punct obținut din precedentele două confruntări, șansele formației noastre de a prinde un loc calificant în faza play-off au scăzut...
Mai mult
23
mart.
2021

De două ori 1-2 în „Liga Elitelor”!

Echipele de juniori „U19” și „U17” ale clubului nostru au avut parte, astăzi, de o dublă de „foc” în „Liga Elitelor”, întâlnind formațiile similare de la SC Fotbal Club FCSB. Ambele meciuri s-au disputat la Brazi și s-au încheiat cu același scor, 2-1 în favoarea vizitatorilor. Juniorii „U19” au fost ghinioniștii de serviciu ai zilei, în...
Mai mult
1 327 328 329 330 331 514

Următorul meci

FC Universitatea Cluj vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Cluj Arena
Cupa Romaniei
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
1613
2712
3611
4611
5610
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă