Categorie

Stiri generale
16
dec.
2019

Trei echipe calificate în optimile Cupei „Moș Crăciun”

Ajunsă la ediția cu numărul 27, tradiționala competiție juvenilă „Cupa Moș Crăciun”, organizată de către AJF Prahova, a avut programate, la finalul săptămânii trecute, meciurile contând pentru faza preliminară. Clubul nostru s-a înscris cu trei formații la starul întrecerii, toate reușind să se califice în optimile de finală: – FC Petrolul Ploiești 1 (an de...
Mai mult
14
dec.
2019

Negocieri cu Constantin Enache pentru funcția de antrenor principal al FC Petrolul Ploiești

În ședința AGA, desfășurată astăzi, a fost aprobată propunerea președintelui Marius Stan, privind numirea lui Constantin Enache în funcția de antrenor principal al FC Petrolul Ploiești. Urmează, așadar, ca oficialul clubului nostru să deschidă negocierile cu Constantin Enache, iar în situația în care se va ajunge la un consens, atunci noul tehnician al „galben-albaștrilor” va...
Mai mult
11
dec.
2019

Flavius Stoican a decis încetarea raporturilor contractuale cu FC Petrolul Ploiești

În cursul acestei dimineți a avut loc o întâlnire administrativă de analiză tehnică a parcursului echipei de seniori în prima jumătate a campionatului Ligii a 2-a sezon 2019-2020, ședință la care au participat reprezentanți ai Partenerului Finanțator Veolia, Președintele Clubului, dl Marius Stan, precum și antrenorul echipei de seniori, dl Flavius Stoican. Odată cu prezentarea...
Mai mult
08
dec.
2019

Același deznodământ ca și în tur!

Petrolul a încheiat anul cu un eșec drastic suferit pe terenul liderei eșalonului secund, UTA Arad. După un meci pe care ploieștenii l-au abordat, vreme de o repriză, în inferioritate numerică, amfitrionii s-au impus cu scorul de 3-0, prin golurile lui Buhăcianu (70), C. Rus (81) și Al. Ioniță (90+1). Ultimul mare derbi al anului...
Mai mult
07
dec.
2019

UTA Arad – FC Petrolul / Ultima impresie contează cu adevărat!

După o primă parte a sezonului în care lipsa de constanță în joc a cântărit enorm în poziționarea din clasament, petroliștii au nevoie de un rezultat pozitiv mâine, la Arad, pentru a ierna cât mai aproape de zona promovării. Meciul de pe terenul liderei la zi a eșalonului secund va începe la ora 13.00. Ultima...
Mai mult
05
dec.
2019

Pregătiri pe „sintetic” pentru Arad

Petroliștii vor încheia, oficial, anul duminică, cu meciul extrem de important pe care îl vor disputa, în deplasare, contra liderului eșalonului secund, UTA Arad. Partida se va desfășura pe stadionul „Motorul” din Arad, unul dotat cu suprafață de joc artificială, așa încât, în această săptămână, elevii lui Flavius Stoican se pregătesc pe teren sintetic, tocmai...
Mai mult
04
dec.
2019

Rezultatele grupelor Centrului de Copii și Juniori

Juniorii „U19” și „U17” au disputat, în weekend, ultimele jocuri din 2019, în cadrul Campionatului Național. Cele două reprezentante ale clubului nostru au evoluat, în deplasare, cu formațiile similare ale AFC Progresul 1944 Spartac București, împărțindu-și victoriile: 0-5 la „U19” și 3-1 la „U17”. Ambele formații au terminat anul pe locul doi, campionatele urmând să...
Mai mult
02
dec.
2019

FC Petrolul – Metaloglobus 0-0/Pact cu ghinionul!

Petrolul a terminat fără victorie seria meciurilor jucate, în 2019, pe „Ilie Oană”, după o remiză „albă” în confruntarea cu Metaloglobus București. Elevii lui Flavius Stoican au dominat meciul dar, din nou, au plătit tribut ocaziilor ratate cu mult prea multă ușurință. Într-o etapă în care toate celelalte rezultate păreau să lucreze în favoarea lor,...
Mai mult
01
dec.
2019

O nouă șansă pentru podium!

Pentru ultima dată în acest an, petroliștii își dau întâlnire cu suporterii lor pe „Ilie Oană”, în meciul cu Metaloglobus București, cel care va marca, în același timp, și debutul returului stagiunii 2019-2020. Partida se va desfășura mâine, de la ora 18.00, iar o victorie va echivala cu revenirea echipei noastre pe treapta a treia...
Mai mult
1 … 201 202 203 204 205 … 259

Următorul meci

AFC Progresul 1944 Spartac vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Clinceni
Cupa Romaniei

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11229
21327
31226
41323
51322
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă