Știri

Cele mai noi știri despre FC Petrolul Ploiești
24
nov.
2017

Mâine, test cu CSU Craiova II

Chiar dacă sezonul de toamnă s-a încheiat în urmă cu o săptămână, petroliştii rămân la antrenamente până la începutul lunii decembrie, având programate, în această perioadă, şi două jocuri de verificare. Primul dintre acestea se va disputa mâine, de la ora 15.00, pe stadionul „Ilie Oană”, în compania unei alte grupări din cel de-al treilea eşalon,...
Mai mult
23
nov.
2017

“Împreună pentru binele Petrolului!”

Noul antrenor al Petrolului Ploieşti, Romulus Ciobanu, a fost prezentat oficial, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă la care au mai participat Mădălin Mihailovici (CEO Veolia România, partenerul principal al Petrolului), Cristian Vlad (preşedintele executiv al „galben-albaştrilor”), Mircea Dridea (preşedinte de onoare al Petrolului) şi Octavian Grigore (vicepreşedinte al clubului ploieştean). Aşa cum se ştie,...
Mai mult
22
nov.
2017

Romulus Ciobanu este noul antrenor principal al FC Petrolul

FC Petrolul Ploieşti a ajuns la un acord cu Romulus Ciobanu, cel care îl va înlocui în funcţia de antrenor principal al echipei pe Octavian Grigore. Tehnicianul în vârstă de 40 de ani a semnat, astăzi, contractul cu gruparea ploieşteană, înţelegerea urmând să fie valabilă până la finalul sezonului în curs, cu opţiune de prelungire pentru...
Mai mult
19
nov.
2017

Un nou antrenor pentru FC Petrolul. Octavian Grigore trece în conducerea clubului!

FC Petrolul Ploieşti va aborda partea a doua a sezonului cu o altă conducere tehnică, după ce Octavian Grigore a decis, la finalul ultimei etape a turului, să renunţe la funcţia de antrenor principal al echipei şi să se dedice unui post din cadrul staffului administrativ al „galben-albaştrilor”. „Tavi Grigore rămâne alături de noi! Am plecat...
Mai mult
18
nov.
2017

Lideri peste iarnă

Petrolul iernează pe primul loc în Seria a III-a, după victoria obţinută astăzi, în ultima etapă a turului, pe terenul ilfovenilor de la SC Popeşti Leordeni. „Lupii” s-au impus la limită, scor 2-1, prin golurile marcate de către Antoche (15) şi Ciocâlteu (79), păstrându-şi, astfel, avantajul de două lungimi faţă de următoarea clasată, AFCM Alexandria. Pe...
Mai mult
1 … 503 504 505 506 507 … 519

Următorul meci

Farul Constanța vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Central Academia "Gheorghe Hagi"
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11023
21021
31020
41019
5915
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă